Don Quijote în Est

„În imediata vecinatate a casei mele, dincolo de intersec?ie, e un soclu gol, de marmura ro?cata. Nu cred sa existe un simbol care sa caracterizeze mai bine starea noastra de spirit de azi... Daca ar fi dupa mine, a? a?eza pe soclul masiv de marmura ro?cata, pe care acum î?i fac siesta ciorile, o statuie a lui Don Quijote, în armura lui caraghioasa ?i solemna, cu lancea în mâna, gata de atac. Ma tem ca nega?iile ?i dezamagirile ne-au adus foarte aproape de punctul unde înclini sa consideri idealismul o prostie ?i ne-ar trebui o reîmprospatare a iluziilor. Pe deasupra, Don Quijote ne-ar putea ajuta, am impresia, sa ne analizam mai bine defectele. Opera?ie absolut capitala, cred eu, daca vrem sa pricepem ce se întâmpla cu noi. În atmosfera încarcata de ura care ne otrave?te via?a, azi, capacitatea lui Don Quijote de a iubi are multe ?anse sa para un miracol ?i sa ne puna, în consecin?a, pe gânduri. Dezvaluindu-ne ceea ce noi nu prea ?tim, se pare, ca în adâncul ei iubirea e tragica, bunul cavaler ne-ar face, poate, sa ne ru?inam de placerea dubioasa a ba?caliei prin care, în mod aproape reflex, încercam sa ne scuturam de contactul neplacut cu nenorocirile ?i, astfel, am deveni, presupun, mai profunzi, mai pregati?i sa ie?im din mizeria morala în care ne balacim cu furie azi.“ (Octavian Paler)