Nu mi-e frica!

„Draga mea, citesc pe nerasuflate de când m-am trezit. Sunt acolo, în povestea ta, ca ?i cum a? sta o noapte-ntreaga la taclale cu o prietena al naibii de de?teapta, cu toata fiin?a ei interesanta ?i incredibil de asumata. O prietena de care te îndragoste?ti iremediabil ?i despre care ?tii precis ca nu o sa te plictiseasca niciodata, o via?a-ntreaga. ?i ca nu-?i va face niciodata rau, decât când o vezi ca-?i face ei rau. Citesc ?i ma tot mir cât de intima e cartea ta, cât te dezvele?ti, citesc cu senza?ia ca ?i-ai taiat sternul în doua ?i ne dai acces direct la sufletul tau în cartea asta. Nici nu ?tiu daca tu î?i dai seama ca e a?a. E atâta via?a în cartea asta, via?a adevarata, cu stari pe care le-am trait ?i eu, ?i oricine cite?te, via?a aia adesea nevorbita, doar traita, încât e aproape ca un film care te deconspira, nu povestea alora pe care îi vezi pe ecran. Î?i mul?umesc ca mi-ai trimis-o. Ca ai scris-o. Ca ai in?eles ca e?ti personaj. Ca-?i dai voie sa traie?ti cum se traie?te, nu cum ?i-ar recomanda gura lumii, bunicile de la ?ara, prietenele binevoitoare. Ca mai sim?i vântul, ca po?i sa scrii despre florile pe care ?i le cumperi, despre bere, plâns ?i iubiri. Te las, mai am de citit.“ – Amalia Enache